Vechea generaţie şi-a delectat copilăria cu Făt Frumos, Ileana Cosânzeana, poate cu Cireşarii sau Jules Verne. Cândva ne mai speriam de Muma Pădurii sau Baba Cloanţa, de zmeii cei răi sau de balaurii cu şapte capete. Trăiam cu plăcere aventurile căpitanului Grant sau râdeam la glumele inocente ale ciufulitului cu nas cârn, Tic. Eram o generaţie inocentă.
Astăzi, întreaga generaţie este marcată de progresul tehnologic. Computerul, vrând – nevrând, o anulează şi pe Ileana cea cu cosiţe de aur, iar Făt Frumos este înlocuit, în mintea copilelor, de zâmbitorul Brad Pitt sau Robert Pattinson. Dar ştiinţa şi fascinaţia pentru aceasta atrage, în mod inevitabil spre magie şi ştiinţe oculte. Majoritatea marilor oameni de ştiinţă au avut o slăbiciune spre acestea. E legătura firească între acţiune şi reacţiune. Iar copilăria, oricât de pragmatică şi de precoce ar fi, are nevoie de poveşti şi de eroi. Şi dacă vechile basme nu mai satisfac noilor cerinţe, apar altele, mai tenebroase, mai pline de mister, cu un conflict mai complex şi personaje mai bine individualizate. Din această necesitate apare seria de romane pentru copii Harry Potter. Reţeta lui este infailibilă. Ocultism, vrăjitorie, mister, eroul uşor de iubit, totul îmbrăcat în forme familiare: şcoală, elevi, profesori. Structura aduce cu cea a basmului şi a romanelor picareşti. Binele se luptă cu răul, elementele fantastice interacţionează cu cele reale, eroul este înzestrat cu puteri deosebite iar cifrele magice nu lipsesc nici ele. Avem trei buni prieteni, şapte jucători de jâjthaţ într-o echipă, Harry este născut într-o zi de 31, inversul cifrei 13. Şi, conform tradiţiei, binele învinge răul.
Despre influenţa Harry Potter ca fenomen nociv care a luat amploare, s-a scris mult. Vrăjitoria îndepărtează de la credinţă, efectul fiind de dezechilibru al noii generaţii. Dar, la o analiză „la rece” privind în comparaţie, elementele întâlnite în roman apar, la altă scară, şi-n poveştile de altădată. Care e diferenţa între Cap de mort şi oricare personaj negativ? De ce n-ar fi Harry noul Făt Frumos? Chiar are şi semn în frunte. Nu este stea, ce-i drept, dar ideea rămâne. Apoi, întreaga serie reprezintă o călătorie iniţiatică. Eroul se transformă, pe parcursul celor şapte volume, dintr-un copil inocent într-un tânăr brav, matur. Devine bărbat, capabil să facă faţă greutăţilor. În călătoria lui, ca în toate basmele, are parte de ajutorul prietenilor, personaje reale şi fictive. Şi ce fictive sunt spiriduşul Dobby, Hipogriful, centaurii, fantomele şi atâtea alte. Lumea reală se îmbină cu cea imaginară, efectul fiind „fatal”: nu mai poţi lăsa cartea din mână.
Povestea a devenit, de acum, clasică, fără a-şi pierde însă nimic din farmecul de început. Un băieţel aparent obişnuit, dar cu un fir al vieţii predestinat şi marcat de moartea părinţilor, află la vârsta de unsprezece ani că este vrăjitor, şi nu unul oarecare, ci vestitul „copil care a supravieţuit” celui mai puternic şi malefic vrăjitor al tuturor timpurilor: Lord Cap de Mort. Şi nu numai că a scăpat cu viaţă, ci a provocat şi dispariţia acestuia, aducându-i micului de nici un an o faimă care-l transportă în manualele de istorie şi cărţile de vrăjitorie. Aşadar, tânărul de unsprezece ani trebui e să facă faţă unei lumi noi, tulburătoare, la care nici nu îndrăznise să viseze. Dar se descurcă. Îşi face prieteni: inimosul Ron şi deşteapta - bună la toate Hermione, cu care intră în diferite buclucuri – fireşti unei vieţi de internat (Şcoala Hogwarts era o şcoală internat). Păţaniile celor trei sunt pline de umor şi pericol în acelaşi timp: rătăcesc pe coridoare în plină noapte, merg în expediţii de cercetare în adâncul Pădurii interzise unde dau de păianjeni ucigaşi, coboară în adâncurile castelului unde luptă cu un basilisc, se strecoară afară din castel, găsesc şi se ascund în camera necesităţii, etc. Toate astea au la bază, în ciuda situaţiilor periculoase şi fabuloase, o viaţă de şcolar.
Dar seria nu e doar despre şcoală. Este şi despre lupta iminentă împotrivă răului, întrupat în Cap de Mort, un vrăjitor sinonim cu Diavolul însuşi, deoarece majoritatea vrăjitorilor nici nu îndrăznesc să-i pronunţe numele. Acesta se dovedeşte un adversar redutabil şi de o forţă imensă provocată de disperare. Îşi doreşte reîntruparea, puterea pierdută, nemurirea. Conflictul dintre ei se întinde pe şapte volume, atingând apogeul în confruntarea finală din „Talismanele morţii” când este învins de tânărul erou.
Mesajul cărţii este, însă, mult mai profund decât simpla bătălie dintre bine şi rău. Este despre sacrificiu şi despre dragoste, despre înţelegerea firii umane şi despre înţelepciunea pe care o capeţi din experienţă. Despre învăţare, în cele din urmă. Harry învaţă să renunţe la faimă şi să redevină el însuşi – persoană normală.
- articol realizat de prof. Mihaela Ţicalo, publicat în numărul din noiembrie 2011 a Fiţuicii JJ.
